Cine ar fi crezut că designul mă va duce în agricultura cosmică? Cursul pe care îl urmez e o adevărată aventură. Uneori seamănă mai degrabă cu un test de rezistență psihică.

Totul a început cu o selecție dură. Inițial am avut pe masă șase denumiri de entități și societăți complet fictive. Am trecut prin filtrul eliminărilor: din șase am rămas cu trei, apoi cu două, până când a câștigat marea favorită: cooperativa agricolă extraterestră.

Pentru ea am pregătit șase schițe. Din exces de zel, le-am desenat direct în stilou. O greșeală tactică majoră, având în vedere că cerneala nu are buton de Undo. Cu toate astea, universul a ținut cu mine. Profesorii mi-au selectat exact ideea preferată: o navă spațială de tip seră.

Acum însă, schița aceea drăguță îmi dă mari bătăi de cap. Încerc să o transform într-un poster „pe bune”. Să muți liniile de stilou în pixeli e o întreagă inginerie aerospațială. Mă lupt cu lumini stelare, sticlă în vid și roșii intergalactice.

Partea și mai amuzantă? Am avut în paralel o altă temă: încă șase schițe pentru Comitetul Criticilor de Film Orbi. Cum era de așteptat, nicio idee de acolo nu a fost „văzută cu ochi buni” de profesori. Pentru mine, asta a fost un noroc chior. Sincer, chiar preferam să rămân liniștită la agricultura mea cosmică.

Între sera mea din stilou care prinde viață și eșecul salvator de la cinematografie, învăț cel mai important lucru: cum să îmblânzesc haosul și să-l pun pe ecran.

Rămâneți aproape, urmează o recoltă vizuală de proporții!